N-am sa inteleg niciodata sintagma "povesti de adormit copiii".Asta inseamna ca ori sunt povestile de tot rahatul,ori copilul/cititorul e prea natang ca sa le priceapa.Povestile nu erau poarta aia spre lumi noi,magice,fantastice&bulshit care ar trebui sa-ti tina atentia treaza pentru ca imaginatia ta a prins aripi?Si pentru ca esti atat de captiv de lumea aia incat te uiti cu uimire cum printre randuri e scris numele tau,tu esti eroul,tu esti cosanzeana si te surprinzi cum iti scapa cartea din maini pentru ca haturile calului,atunci cand a sarit peste prapastia lunga de 30 de picioare si adanca de 60,s-au rupt?
Ce fel de poveste e aia in care vrei sa cazi in prapastie ca sa scapi o data de calul ala obosit si sa poti sa adormi mai repede,ca sa visezi la un nintendo pe care ti l-au promis ai tai daca iti speli farfuria dupa fiecare masa?Povestile de adormit copiii sunt povestile parintilor prea obositi sa le citeasca,prea ingandurati ca sa fie ei cei care,printr-o suflare,sa repare haturile rupte si astfel sa salveze eroul,care se gandesc ca mai bine furau ei merele imparatului(pentru ca oricum praslea ar fi fost fumat de la etnobotanicele interzise,cumparate la reduceri),ca nu mai fie nevoiti acum sa fure din imparatia sefului.
Eu inca am nevoie de povesti,pentru ca realitatea ma loveste-n nas prea crud.Doar ca acum incep sa am povestile mele,in care mi-as dori enorm ca in loc de numele meu sa fie trecut numele celui care le citeste.In care sa trebuiasca sa ma deghizez in urs ca sa dovedesc ca am ajuns la maturitate,nu sa ma deghizez in plecata de acasa ca sa nu platesc azi intretinerea.
Si cine viseaza inca la Fat-Frumos pe un cal alb a stiut sa repare singur haturile si inca nu a adormit la povestea in care se crede si azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu